Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Despre cluster

Eşti aici

Misiunea noastră

Credem în forța creatoare de valori a inovării, care constituie o parte integrantă a vieții noastre.
În cadrul societăților comerciale, unităților educaționale și instituțiilor publice, respectiv prin intermediul relațiilor noastre de parteneriat interne și externe, suntem permanent în căutarea de noi oportunități.
Împărtășind în mod sistematic informațiile colectate între noi și cu cei din jurul nostru, contribuim la avansarea regiunii noastre.

Prezentare

Dezvoltarea și răspândirea explozivă a tehnicii de calcul, a telecomunicațiilor și a tehnologiei informațiilor a dus la schimbări sociale de nivel mondial, la un fel de revoluție digitală. Pe piața globală, România este prezentă ca un partener cunoscut și fiabil în domeniul dezvoltării și executării de produse și servicii IT&C.

În ultimii ani, și în regiunea centrală, în Ținutul Secuiesc, s-a înregistrat o creștere semnificativă în ceea ce privește semnificația industriei IT&C. Pentru ca specialiștii și societățile IT locale să se poată conforma în mod eficient provocărilor piețelor internaționale și locale, respectiv să poată oferi servicii de înaltă calitate și competitive, trebuie consolidată comunicarea, colaborarea dintre actorii din acest domeniu, atât în privința instrumentelor și metodelor tehnice, cât și în ceea ce privește capitalul uman și baza de cunoștințe.

Răspunzând la aceste provocări, în anul 2013, prin asocierea a paisprezece societăți informatice cu Consiliul Județean Harghita, Primăria Miercurea Ciuc, Facultatea de Științe Economice și Umaniste a Universității Sapientia, Liceul Teoretic Márton Áron, respectiv Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru s-a înființat Clusterul IT PLUS, cu sediul în Miercurea Ciuc. Începând din anul 2014, efectivul societăților membre ale clusterului a crescut de la 14 la 46, alăturându-ne în special întreprinderi din județele Harghita, Covasna, Braşov, Mureș și Cluj. În prezent, administrarea organizației este asigurată de Asociația IT Plus din Sfântu Gheorghe.

Axându-ne atât pe piața locală, cât și pe cea internațională, dorim să dezvoltăm și să oferim împreună, ca cluster, în domeniul IT&C, produse și servicii unice și sustenabile pe termen lung, pentru diferite sectoare, cum ar fi: sănătatea, educația, transporturile, comerțul, agricultura, administrația publică. Membrii noștri dispun de excelente cunoștințe profesionale, rețele puternice de relații și nenumărate lucrări de referință realizate pentru clienți occidentali. Companiile care formează clusterul se organizează în jurul a patru activități principale: dezvoltarea de și sprijin în legătură cu soluții software personalizate, consultanță IT, furnizarea și întreținerea de produse hardware și soluții de telecomunicații.

Una dintre cele mai importante realizări ale noastre de până acum se poate considera un proiect câștigător în valoare de 200.000 de euro, datorită căruia am putut desfășura importante activități de dezvoltare a clusterului, cum ar fi elaborarea și aplicarea unei strategii comune de dezvoltare, activități PR & marketing complexe, participarea la expoziții interne și internaționale, organizarea de cursuri de pregătire tehnică și managerială.

Conform situațiilor pe anul 2017, membrii noștri au în angajare peste 323 de specialiști, având, în total, o cifră de afaceri de 111 de milioane de lei (25+ milioane de euro).

Eforturile și activitățile noastre comune vizează, pe termen lung, crearea și menținerea unei organizații profesionale puternice, a unui actor fiabil, care să participe la dezvoltările din sfera privată, respectiv din cea publică, care să sprijine desfășurarea programelor de cercetare și dezvoltare din regiune, să contribuie la procesul de formare a specialiștilor IT prin inițierea de cursuri de pregătire și sprijinirea unor centre educaționale, crearea de locuri de muncă, și nu în ultimul rând, la creșterea nivelului de trai și a calității vieții.

Obiective și valori

  • Creșterea competitivității întreprinderilor din regiune, care aparțin în sfera Clusterului IT PLUS.
  • Crearea de noi locuri de muncă, contribuind atât în mod direct cât și în mod indirect la creșterea calității vieții locuitorilor regiunii.
  • Atragerea înapoi în țară a specialiștilor IT originari din Ținutul Secuiesc, Transilvania, menținerea specialiștilor de valoare în țară, unde aceștia își pot pune în valoare cunoștințele de specialitate, creativitatea, viziune inovatoare.
  • Sprijinirea pregătirii profesionale IT de înaltă calitate, formarea continuă a resurselor umane existente.
  • Stimularea cercetării, dezvoltării și inovării în domeniul IT&C .
  • Dezvoltarea infrastructurii IT&C din regiune.
  • Asistență în formarea strategiilor IT&C ale unor consilii locale din Transilvania, ținutul Secuiesc.
  • Sprijinirea Start-up-urilor care vizează sectorul IT&C.


Îți recomandăm